Capitolul xi - Supravegherea prudenţială a băncilor - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
CAPITOLUL XI:Supravegherea prudenţială a băncilor
Art. 92
(1)În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice române, şi a sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să desfăşoare activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară, urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor necesare şi aplicarea de sancţiuni, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
(2)Urmărirea respectării cerinţelor de natură prudenţială şi a altor cerinţe prevăzute de legislaţia bancă se realizează de Banca Naţională a României pe baza raportărilor făcute potrivit prezentei legi şi a reglementărilor date în aplicarea acesteia şi prin inspecţii desfăşurate la:
a)sediul băncilor, persoane juridice române, al sucursalelor şi al altor sedii secundare ale acestora din ţară şi din străinătate;
b)sediile sucursalelor instituţiilor de credit străine care desfăşoară activitate în România.
Art. 93
(1)Inspecţiile la sediul băncii se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari numiţi de Banca Naţională a României.
(2)Pentru verificarea sucursalelor deschise în statele membre de către bănci, persoane juridice române, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul acestor sucursale, cu informarea prealabilă a autorităţilor competente din statele membre gazdă sau poate solicita acestor autorităţi să realizeze verificarea.10)
(3)În cazul sucursalelor şi filialelor instituţiilor de credit străine, echipele de inspecţie pot include şi reprezentanţi ai autorităţii competente din ţara de origine a instituţiei de credit străine.
(4)Pentru supravegherea băncilor române care funcţionează în străinătate, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente ale statelor respective.
(5)Informaţiile referitoare la instituţiile de credit străine care desfăşoară activităţi în România pot fi furnizate autorităţilor competente din ţara de origine, numai în condiţii de reciprocitate.
Art. 94
(1)Băncile sunt obligate să permită personalului Băncii Naţionale a României şi auditorilor financiari, numiţi potrivit prevederilor art. 93, care efectuează inspecţia, să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de administrarea, controlul intern şi operaţiunile băncii, astfel cum vor fi solicitate de către aceştia.
(2)Băncile sunt obligate să transmită Băncii Naţionale a României orice informaţii solicitate de aceasta, în scris sau în cadrul acţiunilor de supraveghere şi control, în scopul exercitării competenţelor sale prevăzute de lege.
(3)Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.
Art. 95
(1)Banca Naţională a României supraveghează activitatea băncilor, persoane juridice române, pe bază individuală şi pe bază consolidată, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Orice bancă, persoană juridică română, care are drept filiale alte instituţii de credit şi/sau instituţii financiare cu sediul în România sau în străinătate, va fi supravegheată de Banca Naţională a României pe baza situaţiei sale financiare consolidate.
(3)Orice bancă, persoană juridică română, care este o filială a unui holding financiar cu sediul în România sau în străinătate, va fi supravegheată de Banca Naţională a României pe baza situaţiei financiare consolidate a holdingului financiar. În acest sens, holdingul financiar va transmite băncii informaţii referitoare la situaţia financiară pe bază consolidată a acestuia.
(4)Dispoziţiile alin. 3 nu vor fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere pe bază individuală a holdingului financiar.
(5)În aplicarea prevederilor alin. 2 şi 3, Banca Naţională a României va stabili prin reglementări perimetrul de consolidare, excepţiile de la principiile de consolidare, metodele de consolidare, informaţiile care trebuie furnizate în scopul realizării supravegherii pe bază consolidată şi cerinţele prudenţiale care trebuie respectate la nivel consolidat, care se vor referi cel puţin la următoarele elemente:
a)solvabilitate;
b)adecvarea fondurilor proprii pentru acoperirea riscului de piaţă;
c)controlul expunerilor mari;
d)limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare;
e)organizarea şi controlul intern care să asigure mecanisme adecvate pentru producerea şi transmiterea oricăror date şi informaţii necesare pentru scopul supravegherii consolidate;
f)controlul expunerilor faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca.
Art. 96
(1)În cazul în care banca, persoană juridică română, şi o instituţie de credit autorizată într-un stat membru sunt filiale ale aceluiaşi holding financiar, Banca Naţională a României este competentă să asigure supravegherea pe bază consolidată în cazul în care:
a)holdingul financiar are sediul în România;
b)holdingul financiar are sediul într-un alt stat membru, în care nu mai deţine drept filiale instituţii de credit şi banca, persoană juridică română, în raport cu celelalte instituţii de credit care sunt filiale ale holdingului financiar, fie are cea mai mare valoare a activului balanţier, fie, în caz de egalitate a acestuia, a fost prima autorizată, dacă printr-un acord de colaborare încheiat cu autoritatea competentă din statul membru respectiv nu se prevede altfel.
(2)Prin derogare de la dispoziţiile alin. 1, prin acorduri de colaborare încheiate de Banca Naţională a României cu autorităţile competente din statele membre, se poate stabili ca atribuţiile privind supravegherea pe bază consolidată să fie exercitată de autorităţile competente respective.
(3)Acordurile de colaborare prevăzute la alin. 1 lit. b) şi alin. 2 vor cuprinde modalităţile de colaborare şi de transmitere a informaţiilor necesare realizării supravegherii pe bază consolidată.11)
Art. 97
(1)Toate instituţiile de credit, instituţiile financiare, de asigurări sau alte entităţi aflate în categoria celor care intră în perimetrul de consolidare, societăţile tip holding şi filialele acestora şi filialele unei bănci sau ale unui holding financiar, care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare, sunt obligate să asigure schimbul de informaţii necesare realizării supravegherii conform alin. 2, art. 95 şi 98.
(2)Banca Naţională a României poate solicita filialelor unei bănci sau unui holding financiar, care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare, să transmită orice informaţii necesare supravegherii băncii.
Art. 98
(1)Banca Naţională a României poate solicita, fie direct societăţilor tip holding, fie prin intermediul filialelor acestora - bănci, persoane juridice române -, orice date şi informaţii necesare pentru scopurile realizării supravegherii băncii.
(2)Dispoziţiile alin. 1 nu vor fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere în legătură cu activitatea societăţii tip holding sau a filialelor acesteia.
(3)Pentru verificarea informaţiilor primite potrivit alin. 1, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul societăţilor tip holding şi al filialelor acestora, când acesta este situat pe teritoriul României, dispoziţiile art. 93 alin. 1 aplicându-se în mod corespunzător.
(4)Pentru verificarea societăţilor tip holding şi a filialelor acestora, având sediul în statele membre, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul acestora, cu acordul autorităţii competente din statul membru de origine, sau poate solicita autorităţii competente respective realizarea acestei verificări.12)