Art. 60. - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
Art. 60
(1)Băncile repartizează 20% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit egalează capitalul social, apoi maximum 10% până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net.
(2)Băncile repartizează din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate.
(3)Prevederile alin. 1 şi 2 sunt aplicabile până la încheierea exerciţiului financiar al anului 2003 inclusiv.
(4)Începând cu exerciţiul financiar al anului 2004, băncile constituie fondul de rezervă potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind societăţile comerciale şi, de asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
(5)La determinarea nivelului fondului pentru riscuri bancare generale se au în vedere şi sumele reprezentând rezerva generală pentru riscul de credit, constituită potrivit alin. 2, existentă în sold.
(6)Fondul de rezervă şi rezerva generală pentru riscul de credit, constituite potrivit alin. 1 şi 2, nu vor fi diminuate în funcţie de limitele şi cotele prevăzute la alin. 4 şi vor fi utilizate potrivit destinaţiilor prevăzute de reglementările legale.
(7)Modul de utilizare a fondului pentru riscuri bancare generale se stabileşte prin reglementări ale Băncii Naţionale a României.