Art. 50. - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
Art. 50
(1)Orice membru al consiliului de administraţie al unei bănci, angajaţii acesteia şi orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la conducerea, administrarea ori activitatea băncii are obligaţia să păstreze secretul profesional asupra oricărui fapt, date sau informaţii la care se referă art. 49, de care a luat cunoştinţă în cursul desfăşurării activităţii sale profesionale.
(2)Persoanele prevăzute la alin. 1 nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui, nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei bănci sau ale unui client al acesteia.
(3)Prevederile alin. 1 şi 2 se aplică şi persoanelor care obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte documente ale băncii.