Art. 37. - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
Art. 37
(1)Conducerea băncii trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane. Conducătorii trebuie să fie salariaţi ai băncii şi pot fi membri ai consiliului de administraţie.
(2)Conducătorii băncii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activităţii băncii, să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia să ateste cunoaşterea limbii române. Ei trebuie să fie licenţiaţi în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care se circumscrie activităţii financiar-bancare şi/sau să fi absolvit cursuri postuniversitare în unul dintre aceste domenii şi să aibă experienţă de minimum 7 ani în domeniul financiar-bancar, care să fie relevantă pentru specificul şi volumul activităţii desfăşurate de bancă.
(3)Administratorii băncii pot fi numai persoane fizice. Aceste persoane trebuie să aibă experienţă de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau într-un domeniu care poate fi considerat relevant pentru activitatea băncii.