Art. 167. - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
Art. 167
(1)Pentru supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice române, care desfăşoară activitate pe teritoriul altor state membre şi a instituţiilor de credit autorizate în alte state membre, care desfăşoară activitate în România, Banca Naţională a României va colabora strâns cu autorităţile competente din statele membre respective.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 93 ultimul alineat, colaborarea se va putea realiza prin schimb de informaţii sau în orice alt mod, de natură să faciliteze supravegherea instituţiilor de credit în cauză şi verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza autorizării acestora de către autoritatea competentă. Informaţiile se vor referi în principal la administrarea, conducerea şi acţionariatul acestora, dar şi la alte aspecte de natură prudenţială, vizând în special lichiditatea, solvabilitatea, limitarea expunerilor mari, procedurile de administrare şi contabile, controlul intern, garantarea depozitelor.