Secţiunea 3 - Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
M.Of. 1197
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
SECŢIUNEA 3:Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
Art. 76
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are obligaţia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparţialitate şi celeritate, în conformitate cu legea, şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiţiei.
Art. 77
(1)Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice.
(1)Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice.(2)Grefierilor le este interzis:
a)să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b)să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
c)să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv la bănci sau la alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
d)să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
(3)Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă.
Art. 78
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
(2)Personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluţiile date în dosarele despre care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Art. 79
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să respecte programul de lucru şi să rezolve lucrările în termenele stabilite.
Art. 80
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează.
(2)Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură potrivit art. 72.
Art. 81
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interes.