Art. 93. - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 1197

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
Art. 93
(1)Constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art. 3, precum şi perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de stat, funcţia de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef de cabinet, funcţionar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.

(2)Constituie vechime în specialitate şi perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcţia de executor judecătoresc, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale sau în cadrul fostelor structuri jurisdicţionale ale Curţii de Conturi constituie vechime în specialitate.
(4)Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi.