Art. 8943. - Art. 89 43 - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 1197

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
Art. 8943
Comisia de disciplină are următoarele atribuţii principale:
a)cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;
b)stabileşte persoanele care urmează să fie audiate;
c)audiază salariatul a cărui faptă constituie obiectul sesizării, persoana care a formulat sesizarea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;
d)poate solicita declaraţii scrise persoanelor prevăzute la lit. c);
e)poate solicita orice documente care sunt de natură să înlesnească soluţionarea cazului;
f)propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite;
g)întocmeşte rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează directorului institutului.