Secţiunea 1 - Echipe comune de anchetă - Legea 55/2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol) - REPUBLICARE
M.Of. 206
Ieşit din vigoare Versiune de la: 17 Octombrie 2016
SECŢIUNEA 1:Echipe comune de anchetă
Art. 3
(1)Autorităţile judiciare care constituie echipe comune de anchetă în condiţiile art. 182 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma analizei proprii sau la solicitarea Europol, propun autorităţilor celorlalte state participante ca în componenţa echipelor respective să fie inclus şi personal Europol, în măsura în care obiectul anchetelor priveşte infracţiuni de competenţa Europol.
(2)Autorităţile judiciare prevăzute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de participare în cadrul echipelor comune de anchetă, prin intermediul Unităţii Naţionale Europol, numai după obţinerea acordului autorităţilor celorlalte state participante.
(3)Modalităţile administrative de participare a personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României se stabilesc potrivit dispoziţiilor art. 6 din Decizia Europol.
(4)Personalul Europol participă în cadrul echipelor comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României în calitate de membri detaşaţi.
(5)La solicitarea Europol, autorităţile publice române îşi exprimă acordul cu privire la includerea informaţiilor furnizate de acestea echipei comune de anchetă într-un sistem de prelucrare a informaţiilor de la nivelul Europol.
(6)Prejudiciul cauzat de personalul Europol pe timpul participării în cadrul echipelor comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României se repară în aceleaşi condiţii ca şi prejudiciul cauzat de membrii români ai echipei comune de anchetă.
(7)Autorităţile publice române, după informarea Unităţii Naţionale Europol, solicită Europol rambursarea integrală a contravalorii sumelor de bani plătite de către acestea victimelor sau persoanelor îndreptăţite să le primească în numele acestora pentru repararea prejudiciului prevăzut la alin. (6), cu excepţia cazului în care prin dispoziţii convenite între statul român şi Europol se stabileşte altfel.
(8)Litigiile cu privire la solicitările prevăzute la alin. (7) se soluţionează în cadrul Consiliului de administraţie al Europol, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (2) ultima teză din Decizia Europol.