Art. 46. - Legea 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic

M.Of. 232

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2024
Art. 46
(1)Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunilor stabilite conform art. 34 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii încălcării.
(2)În cazul încălcărilor care durează în timp sau al celor constând în săvârşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii, la intervale diferite de timp, a mai multor acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi contravenţii, prescripţia începe să curgă de la data constatării sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârşit, dacă acest moment intervine anterior constatării.