Art. 35. - Legea 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic

M.Of. 232

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2024
Art. 35
(1)Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 32 se realizează de către personalul de control al ANCOM prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.
(2)Sancţiunea pentru contravenţiile prevăzute la art. 32 se aplică, prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, de către preşedintele ANCOM sau de către o persoană împuternicită de către acesta.
(3)Până la data aplicării sancţiunii în condiţiile alin. (2), contravenientul are dreptul de a fi ascultat şi de a avea acces la constatările ANCOM, precum şi la concluziile rezultate ce vizează fapta imputată.
(4)În vederea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (3), ANCOM comunică contravenientului o înştiinţare la adresa de poştă electronică transmisă de către acesta conform art. 5 alin. (1) lit. b).
(5)În cazul în care contravenientul nu dă curs înştiinţării de la alin. (4) în termenul indicat în cuprinsul acesteia se consideră că acesta a renunţat la drepturile prevăzute la alin. (3) şi se poate proceda la aplicarea sancţiunii conform dispoziţiilor alin. (2).