Art. 25. - Legea 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic

M.Of. 232

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2024
Art. 25
(1)ANCOM oferă sau solicită asistenţă, cooperează transfrontalier cu ceilalţi coordonatori ai serviciilor digitale desemnaţi conform Regulamentului, Comisia Europeană şi Comitetul european, după caz, şi participă la investigaţii comune în conformitate cu prevederile art. 57-60 din Regulament.
(2)ANCOM poate solicita şi colaborarea altor autorităţi sau instituţii publice în situaţia în care expertiza acestora este necesară în vederea aplicării prevederilor alin. (1).