Art. 15. - Legea 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic

M.Of. 232

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2024
Art. 15
(1)ANCOM acordă sprijinul necesar Comisiei Europene, la solicitarea acesteia, în cazul în care Comisia efectuează o inspecţie conform art. 69 alin. (1) din Regulament.
(2)ANCOM solicită, atunci când este cazul, autorizarea judiciară necesară pentru efectuarea inspecţiei conform prevederilor alin. (1) sau art. 51 alin. (1) lit. b) din Regulament, fiind aplicabile, atunci când este cazul, şi prevederile art. 28 din prezenta lege.