Art. 29. - Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii - Republicare*)

M.Of. 933

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 29
(1)Controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se exercită de Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe întregul teritoriu al ţării, şi de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun măsurile şi sancţiunile prevăzute de prezenta lege.
(2)Inspectoratul de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executării lucrărilor de construire sau de desfiinţare, după caz, atunci când constată că acestea se realizează cu încălcarea dispoziţiilor legale, a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise.
(3)Inspectoratul de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale încunoştinţează autoritatea administraţiei publice pe teritoriul căreia s-a efectuat controlul şi Ministerul Transporturilor, după caz, asupra constatărilor şi măsurilor dispuse. În această situaţie, organele de control ale consiliilor judeţene, locale sau ale Ministerului Transporturilor, după caz, au obligaţia să urmărească modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii.