Art. 15. - Legea 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 194
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 Martie 2018
Art. 15
Controlul respectării regimului juridic al precursorilor de explozivi, inclusiv în locaţiile operatorilor economici, se exercită de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau de unităţile subordonate acestora, după caz, potrivit atribuţiilor ce le revin în domeniile lor de activitate.