Art. 59. - Legea 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice *) - Republicată

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 59
Dacă medicul nu deţine informaţii referitoare la persoanele prevăzute la art. 58, are obligaţia de a informa conducerea unităţii medicale, care va transmite informaţia, de îndată, autorităţii tutelare sau, în cazul minorilor, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a căror unitate administrativ-teritorială se află unitatea medicală.