Art. 31. - Legea 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice *) - Republicată

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 31
În situaţiile în care medicul psihiatru suspectează existenţa unor interese contrare între pacient şi reprezentantul său legal sau convenţional, sesizează autoritatea tutelară ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru iniţierea procedurilor necesare desemnării unui alt reprezentant.