Capitolul x - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 481/2004 privind protecţia civilă - Republicare
M.Of. 192
În vigoare Versiune de la: 7 Martie 2023
CAPITOLUL X:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 79
(1)Actele normative ce derivă din prezenta lege, prevăzute a se elabora şi aproba prin hotărâri ale Guvernului, se emit în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi**).
(2)Reglementările tehnice prevăzute a fi aprobate prin ordine ale miniştrilor se emit în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi**) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 80
Semnul distinctiv naţional pentru identificarea personalului şi marcarea mijloacelor tehnice, a adăposturilor şi a altor bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului***), ţinându-se seama de prevederile reglementărilor internaţionale.
***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 630/2005 pentru stabilirea semnului distinctiv naţional prin care se identifică personalul şi se marchează mijloacele tehnice, adăposturile, alte bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005.
Art. 81
Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I**).
**) Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.094 din 24 noiembrie 2004.
Art. 82
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei civile nr. 106/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările şi completările ulterioare.