Legea 47/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului
M.Of. 145
În vigoare Versiune de la: 19 Martie 2013
Legea 47/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului
Dată act: 14-mar-2013
Emitent: Parlamentul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.După articolul 16 se introduc patru noi articole, articolele 161-164, cu următorul cuprins:
"Art. 161
(1) Serviciile pentru utilizarea cadavrelor ale disciplinelor universitare de anatomie, părţi componente ale departamentelor funcţionale în cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman, sunt obligate să întocmească o listă de arondare a spitalelor, precum şi a altor unităţi sanitare cu paturi prevăzute la art. 172 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, care dispun de servicii de anatomie patologică şi de prosectură.
(2) În baza acestei liste, spitalele şi unităţile sanitare cu paturi sunt obligate să încheie protocolul prevăzut la art. 13 lit. a).
(3) Protocolul se elaborează de către departamentele funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman.
Art. 162
(1) Serviciile de anatomie patologică şi de prosectură din cadrul spitalelor, precum şi ale altor unităţi sanitare cu paturi care deţin cadavre nerevendicate sau fără aparţinători au obligaţia să informeze de îndată, în scris, disciplinele universitare de anatomie la care sunt arondate.
(2) Disciplinele universitare de anatomie, prin intermediul departamentelor funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman, trebuie să îşi manifeste de îndată disponibilitatea de a prelua cadavrul.
(3) Cadavrul se preia de către reprezentanţii departamentelor funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman în termen de 3 zile de la primirea informării.
Art. 163
Serviciile pentru utilizarea cadavrelor ale disciplinelor universitare de anatomie sunt obligate să conserve cadavrele timp de 30 de zile de la deces înainte de introducerea acestora în sălile de disecţie.
Art. 164
(1) Primăriile acordă ajutor de înmormântare departamentelor funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman, în baza actelor de deces, precum şi a protocolului încheiat cu serviciile de anatomie patologică şi prosectură ale spitalelor şi ale altor unităţi sanitare cu paturi.
(2) Departamentele funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman asigură serviciul religios şi, după caz, incinerarea sau înmormântarea cadavrelor, după ce acestea au fost utilizate în scop didactic ori ştiinţific.
(3) Departamentelor funcţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical uman nu li se acordă ajutor de înmormântare dacă, în intervalul de timp prevăzut la art. 163, cadavrul este revendicat de către rude."
2.La articolul 19, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) cadavrele nerevendicate sau fără aparţinători sunt preluate de către serviciile pentru utilizarea cadavrelor ale disciplinelor universitare de anatomie, potrivit prevederilor art. 161 şi 162."
3.Articolul 20 se abrogă.
Art. II
În cuprinsul Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, termenul "exploatarea" se înlocuieşte cu termenul "utilizarea", iar sintagma "catedrele de anatomie" se înlocuieşte cu sintagma "disciplinele universitare de anatomie."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 145 din data de 19 martie 2013
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (4)
Proiecte legislative numărul de obiecte din listă: (2)
- Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre in vederea transplantului
- Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre in vederea transplantului
Modificate de acest act numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (8)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (8)
- Decizie nr. 12/2021 din 14-ian-2021, Curtea de Apel Galati, actiune in constatare (Litigii de munca)
- Sentinta nr. 393/2020 din 16-oct-2020, Tribunalul Vrancea, actiune in constatare (Litigii de munca)
- Decizie nr. 391/2017 din 16-aug-2017, Curtea de Apel Bucuresti, exceptie de neconstitutionalitate (Civil)