Art. 32. - Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
M.Of. 239
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Martie 2006
Art. 32
Consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:
a)elaborează şi implementează strategiile şi planurile de acţiune la nivel judeţean, în concordanţă cu strategiile şi planurile naţionale de acţiune în domeniu, precum şi cu programul propriu de dezvoltare comunitară;
b)iniţiază şi aplică măsuri de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială şi asigură soluţionarea urgenţelor sociale;
c)coordonează înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale, în concordanţă cu nevoia socială identificată, asigurând o acoperire echitabilă a dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului, şi acordă sprijin financiar şi tehnic pentru susţinerea acestora;
d)propune înfiinţarea şi administrează serviciile sociale specializate, direct sau în parteneriat, ori prin contractare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private, forme de asociere a societăţii civile, inclusiv cu instituţii de cult recunoscute de lege, implicate în derularea programelor de asistenţă socială;
e)acordă sprijin autorităţilor locale, în scopul dezvoltării şi organizării serviciilor sociale;
f)asigură activităţile de informare, formare şi consiliere, în vederea creşterii performanţei serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;
g)monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;
h)elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniu;
i)acordă asistenţă tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor comunitare consultative, ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială;
j)elaborează şi propune consiliului judeţean proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »