Art. 30. - Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială

M.Of. 239

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Martie 2006
Art. 30
(1)Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale.
(2)În vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea prin structuri organizate în fiecare municipiu, reşedinţă de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.
(3)Structurile organizate conform prevederilor alin. (2) pot înfiinţa filiale locale, cu sau fără personalitate juridică, în funcţie de numărul şi de categoriile de persoane beneficiare, precum şi de complexitatea activităţii la nivel teritorial.
(4)Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.