Art. 25. - Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
M.Of. 239
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Martie 2006
Art. 25
În vederea realizării rolului său în domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniu;
b)de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială, în concordanţă cu politicile sociale stabilite de Guvern;
c)de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;
d)de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
e)de coordonare, prin care se asigură funcţionarea unitară şi eficientă a sistemului de asistenţă socială;
f)de armonizare, prin care se asigură transpunerea reglementărilor Uniunii Europene în legislaţia naţională;
g)de administrare, prin care se asigură gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare, conform legii;
h)de mediere socială, prin care se asigură soluţionarea pe cale amiabilă a contestaţiilor.