Secţiunea 1 - Serviciile sociale - Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
M.Of. 239
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Martie 2006
SECŢIUNEA 1:Serviciile sociale
Art. 10
(1)Serviciile sociale pot fi servicii primare şi servicii specializate.
(2)Serviciile sociale primare sunt măsuri şi acţiuni de proximitate şi prevenţie acordate în comunitate, în scopul identificării şi limitării situaţiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.
(3)Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport şi asistenţă care au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor persoanei ori familiei, aflată în situaţii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială, şi sunt acordate de personal calificat şi specializat.
Art. 11
(1)Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităţilor locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potenţialilor beneficiari şi condiţiilor particulare în care aceştia se află.
(2)Sistemul de servicii sociale se reglementează prin legi speciale.
Art. 12
(1)Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează:
a)în comunitate;
b)la domiciliul beneficiarului;
c)în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.
(2)Centrele de zi şi rezidenţiale reprezintă aşezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; în centrele rezidenţiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore.
(3)Serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 13
(1)Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.
(2)Furnizorii de servicii sociale şi serviciile sociale acordate se acreditează în condiţiile prevăzute de lege.
(3)Furnizorii de servicii sociale acreditaţi, precum şi serviciile sociale acordate de aceştia se înregistrează în registrul electronic unic, organizat la nivel naţional pe baza ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.
Art. 14
(1)Asigurarea calităţii serviciului social se realizează prin respectarea standardelor generale şi specifice de calitate, aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.
(2)Respectarea standardelor de calitate este supusă unui proces de evaluare şi monitorizare.
(3)Metodologia de evaluare şi monitorizare a îndeplinirii de către furnizori a standardelor de calitate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 15
Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot încheia convenţii de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale.
Art. 16
Serviciile sociale sunt organizate într-un sistem flexibil, multidisciplinar şi coordonat şi pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, învăţământ, locuire, ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea, în funcţie de complexitatea situaţiei.