Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii Curţii, îndeplineşte atribuţiile acesteia, prevăzute de Constituţie şi de lege. Plenul poate lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii.
(1)Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2)Soluţiile adoptate de Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale se înscriu în condica şedinţelor de judecată, iar în materie administrativă se consemnează, pentru fiecare şedinţă în parte, într-un proces-verbal pe baza căruia se emite o hotărâre, semnată de preşedintele Curţii şi contrasemnată de secretarul general.
(3)Pentru exercitarea altor atribuţii decât cele jurisdicţionale, Plenul se convoacă de preşedintele Curţii Constituţionale, din proprie iniţiativă sau la cererea scrisă a unui judecător. Convocarea se face cu anunţarea ordinii de zi, care se adoptă în plen, la începutul şedinţei.