Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 455/2001 privind semnătura electronică - Republicată

M.Of. 316

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 August 2022
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1:Principii generale
Art. 1
Prezenta lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.
Art. 2
Prezenta lege se completează cu dispoziţiile legale privind încheierea, validitatea şi efectele actelor juridice.
Art. 3
Nicio dispoziţie a prezentei legi nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voinţă şi a libertăţii contractuale a părţilor.
Art. 31
(1)Se desemnează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să furnizeze servicii de certificare calificată destinate exclusiv personalului autorizat din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii atribuţiilor funcţionale.
(11)Serviciile menţionate la alin. (1) sunt furnizate, cu titlu gratuit, instituţiilor şi autorităţilor publice din România, astfel cum acestea sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Autoritatea de reglementare şi supraveghere actualizează registrul furnizorilor de servicii de certificare prin adăugarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ca furnizor de servicii de certificare calificată destinate exclusiv personalului autorizat din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice.
(3)Prevederile art. 14 alin. (3) lit. b), f) şi g) şi ale art. 22 nu se aplică serviciilor de certificare calificată furnizate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 13 alin. (1), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale notifică autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu cu privire la începerea activităţilor legate de certificarea semnăturilor electronice cu 3 zile înainte de începerea acestora.

SECŢIUNEA 2:Definiţii
Art. 4
În înţelesul prezentei legi:
1.date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;
2.înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;
3.semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare;
4.semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)este legată în mod unic de semnatar;
b)asigură identificarea semnatarului;
c)este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d)este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;
5.semnatar reprezintă o persoană care deţine un dispozitiv de creare a semnăturii electronice şi care acţionează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terţ;
6.date de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în formă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice;
7.dispozitiv de creare a semnăturii electronice reprezintă software şi/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice;
8.dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice reprezintă acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată şi confidenţialitatea acestora să poată fi asigurată;
b)datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;
c)semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;
d)datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;
e)să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, şi nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;
9.date de verificare a semnăturii electronice reprezintă date în formă electronică, cum ar fi coduri sau chei criptografice publice, care sunt utilizate în scopul verificării unei semnături electronice;
10.dispozitiv de verificare a semnăturii electronice reprezintă software şi/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de verificare a semnăturii electronice;
11.certificat reprezintă o colecţie de date în formă electronică ce atestă legătura dintre datele de verificare a semnăturii electronice şi o persoană, confirmând identitatea acelei persoane;
12.certificat calificat reprezintă un certificat care satisface condiţiile prevăzute la art. 18 şi care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condiţiile prevăzute la art. 20;
13.furnizor de servicii de certificare reprezintă orice persoană, română sau străină, care eliberează certificate sau care prestează alte servicii legate de semnătura electronică;
14.furnizor de servicii de certificare calificată este acel furnizor de servicii de certificare care eliberează certificate calificate;
15.produs asociat semnăturii electronice reprezintă software sau hardware, destinat a fi utilizat de un furnizor de servicii de certificare pentru prestarea serviciilor legate de semnătura electronică sau destinat a fi utilizat pentru crearea ori verificarea semnăturii electronice.