Art. xvi. - Legea 45/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri financiare în domeniul unor programe gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

M.Of. 237

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2022
Art. XVI
Pentru realizarea documentaţiilor de urbanism şi a hărţilor de risc pentru cutremure şi alunecări de teren incluse în programele prevăzute la art. XI din prezenta lege, care nu au fost finalizate, se pot transfera sume care se pot deconta de la bugetul de stat şi pentru lucrările efectuate anterior încheierii contractului de finanţare multianual, dacă sunt nedecontate de beneficiar, în limita creditelor bugetare aferente anului în curs, conform contractului de finanţare.