Secţiunea 7 - Facilităţi - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 7:Facilităţi
Art. 26
[textul din Art. 26 din capitolul II, sectiunea 7 a fost abrogat la 01-ian-2016 de Art. 502, alin. (1), punctul 5. din titlul XI din Codul Fiscal din 2015]
Art. 27
(1)Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani. În cazul achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.
(11)Persoanele care au contractat un credit în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleaşi condiţii de rambursare până la achitarea creditului.
(12)Persoanele adulte cu dizabilitate gravă sau accentuată, reprezentanţii legali ai acestora, precum şi reprezentanţii legali ai copiilor cu dizabilitate gravă sau accentuată beneficiază de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru tehnologii asistive şi de acces, cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani.(2)Beneficiază de prevederile alin. (1) şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.
(3)Metodologia de preluare de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a contractelor privind angajamentul de plată a dobânzii încheiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi de asigurare a transferurilor financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.Art. 28
(1)Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Scutirea prevăzută la alin. (1) se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor alin. (1).
(1)Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Scutirea prevăzută la alin. (1) se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor alin. (1).
Art. 281
Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală.Art. 29
[textul din Art. 29 din capitolul II, sectiunea 7 a fost abrogat la 11-dec-2015 de Art. 31 din capitolul II din Ordonanta urgenta 57/2015]