Secţiunea 4 - Cultură, sport, turism - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 4:Cultură, sport, turism
Art. 21
(1)Autorităţile competente ale administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.
(2)În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a)să sprijine participarea persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive şi turistice;
b)să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;
c)să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap;
d)să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap.
e)să asigure, atât în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber, cât şi în zonele exterioare aferente acestora, adaptările specifice tipurilor de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează:
(i)pentru persoanele cu handicap locomotor şi cu mobilitate redusă: rampe şi/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi;
(ii)pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăţi de vedere, inclusiv cu surdocecitate: sisteme acustice de ghidaj şi hărţi tactile;
(iii)pentru persoanele cu handicap auditiv: sisteme de avertizare vizuală şi amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive;
(iv)pentru persoanele cu handicap mintal şi psihic: sisteme de ghidaj în limbaj uşor de citit;
f)să asigure, în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber sau, după caz, în zonele exterioare aferente acestora, cel puţin o toaletă accesibilizată pentru persoanele cu handicap.

(21)Instituţiile publice de spectacole sau concerte, indiferent de nivelul de subordonare şi de finanţare, singure sau în parteneriat, asigură persoanelor cu handicap accesibilizarea producţiilor artistice, pentru minimum o producţie artistică anual, la alegere: dedicată, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

(3)Copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive.
(4)Adulţii cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, astfel:
a)adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate;
b)adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi.
(5)Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, din bugetele locale sau, după caz, din bugetul organizatorilor publici ori privaţi.