Secţiunea 1 - Sănătate şi recuperare - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 1:Sănătate şi recuperare
Art. 9
(1)Pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a)să includă nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora în toate politicile, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau locală, precum şi în programele guvernamentale de ocrotire a sănătăţii;
b)să creeze condiţii de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare, a serviciilor medicale şi sociomedicale;
c)să înfiinţeze şi să susţină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap;
d)să creeze condiţii pentru asigurarea tehnologiei asistive şi de acces;
e)să dezvolte programe de prevenire a apariţiei handicapului;
f)să sprijine accesul la tratamentul balnear şi de recuperare;
g)să includă şi să recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând programe specifice.
(2)Persoanele cu handicap, familiile acestora sau reprezentanţii lor legali au dreptul la toate informaţiile referitoare la diagnosticul medical şi de recuperare/reabilitare, la serviciile şi programele disponibile, în toate stadiile acestora, precum şi la drepturile şi obligaţiile în domeniu.
Art. 10
(1)Persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
(2)Persoanele care solicită încadrarea în grad de handicap beneficiază de gratuitate pentru obţinerea documentelor medicale şi pentru evaluările medicale şi psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului de evaluare complexă, în baza alocărilor din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.Art. 11
(1)În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:
a)dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi a normelor sale de aplicare;
b)servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav sau accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unităţile sanitare cu paturi, sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, asigurate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
c)un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist.
(2)În termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentaţiei de către persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia, casele de asigurări de sănătate au obligaţia să emită decizia ori aprobarea de plată pentru fiecare dispozitiv medical sau tip de dispozitiv medical acordat persoanelor cu handicap.
(3)Contravaloarea preţului de referinţă pentru produsele prevăzute la alin. (1) lit. a) se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparţine asiguratul.
(4)Numărul biletelor de tratament balnear gratuit care se acordă adulţilor cu handicap se stabileşte proporţional cu numărul potenţialilor beneficiari faţă de numărul total al biletelor de tratament balnear gratuit stabilite prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 111
(1)În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul, anual, la tichete de valoare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate, după cum urmează:
a)12 tichete pentru persoanele cu handicap grav;
b)6 tichete pentru persoanele cu handicap accentuat.
(2)Modelul şi contravaloarea tichetelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul sau din fonduri externe nerambursabile.
(3)Contravaloarea tichetelor prevăzute la alin. (1) se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.
(4)Tichetele prevăzute la alin. (1) se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a programului individual de reabilitare şi integrare socială a persoanei adulte cu handicap, conform metodologiei de emitere, acordare, utilizare şi decontare a tichetelor, aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.Art. 12
[textul din Art. 12 din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VII, alin. (2) din Ordonanta urgenta 124/2011]
Art. 13
[textul din Art. 13 din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VII, alin. (2) din Ordonanta urgenta 124/2011]
Art. 14
[textul din Art. 14 din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VII, alin. (2) din Ordonanta urgenta 124/2011]