Art. 62. - Autorităţile publice, instituţiile, persoanele juridice de drept public şi privat, după caz, au obligaţia de a monta, potrivit scopului, destinaţiei şi infrastructurii, în locurile prevăzute la alin. (1), adaptări specifice fiecărui tip de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează: - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 62
(1)Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(11)Autorităţile publice, instituţiile, persoanele juridice de drept public şi privat, după caz, au obligaţia de a monta, potrivit scopului, destinaţiei şi infrastructurii, în locurile prevăzute la alin. (1), adaptări specifice fiecărui tip de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează:
a)pentru clădirile de utilitate publică: rampe şi/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice şi vizuale de ghidaj şi informare în limbaj uşor de citit, hărţi tactile, cel puţin o toaletă adaptată;
b)pentru clădirile de locuit construite din fonduri publice: rampe şi/sau, după caz, sisteme electronice sau automatizate de acces, elevatoare ori lifturi, sisteme acustice şi vizuale de ghidaj, hărţi tactile;
c)pentru mijloacele de transport în comun şi vagoanele de transport feroviar pentru călători, după caz: rampe şi/sau sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice şi vizuale de ghidaj şi informare în limbaj uşor de citit, cel puţin o toaletă adaptată în mijloacele de transport feroviar pentru călători;
d)pentru staţiile mijloacelor de transport în comun urban, principalele staţii ale mijloacelor de transport interuban de tip autogări, principalele staţii de transport feroviar pentru călători, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, după caz: rampe şi/sau sisteme electronice sau automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice şi vizuale de ghidaj şi informare în limbaj uşor de citit, hărţi tactile, cel puţin o toaletă adaptată în autogări şi în principalele staţii de transport feroviar pentru călători;
e)pentru spaţiile de parcare de reşedinţă aparţinând domeniului public: indicatoare semnalizate prin semn internaţional, pentru cel puţin 2 locuri de parcare gratuită adaptate şi rezervate pentru persoane cu handicap.

(2)Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.
(3)Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).