Art. 60. - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 60
Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil sau adult cu handicap are următoarele obligaţii principale:
a)să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap;
b)să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;
c)să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;
d)să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
e)să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială;
f)să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (230)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (230)
- Decizie nr. RJ ee9g8532g/2023 din 09-mar-2023, Curtea de Apel Pitesti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 394g42446/2022 din 24-mar-2022, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 3057/2021 din 20-dec-2021, Judecatoria Slobozia, pretentii (Civil)