Art. 41. - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare
M.Of. 1
În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 41
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina lui, precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă sau, după caz, penală a acestuia, în condiţiile legii.