Art. 39. - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 39
(1)Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia.
(3)Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu handicap grav.