Art. 1002. - Art. 100 2 - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 1002
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 1001 se fac de către inspectorii sociali.
(2)Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), organul de control al Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (1) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(4)Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.
(5)Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 1001, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(6)Procesele-verbale întocmite de către personalul prevăzut la alin. (1) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată prevăzută de art. 1001.