Art. 21. - Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice - Republicare

M.Of. 938

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 21
(1)Clasarea de urgenţă este procedura excepţională prin care un bun imobil aflat în pericol iminent de distrugere sau de alterare fizică este clasat în grupa A sau B, după caz, în vederea luării măsurilor urgente necesare pentru salvarea sa.
(2)Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor pot declanşa procedura de clasare de urgenţă, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.
(3)Declanşarea procedurii de clasare de urgenţă se efectuează în maximum 3 zile de la identificarea situaţiei imobilului sau înregistrarea solicitării privind situaţia imobilului, pe baza notei de constatare elaborate de delegatul serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor, al muzeului judeţean, respectiv al muzeului municipiului Bucureşti, sau al autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.
(4)Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor comunică imediat în scris proprietarului bunului imobil declanşarea procedurii de clasare de urgenţă a imobilului în Lista monumentelor istorice. De la data comunicării declanşării procedurii de clasare de urgenţă până la finalizarea procedurii, imobilului i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.
(41)[textul din Art. 21, alin. (4^1) din titlul II, capitolul II a fost abrogat la 08-iul-2024 de Art. 1, punctul 1. din Legea 212/2024]
(5)Împotriva declanşării procedurii de clasare de urgenţă sau a ordinului de clasare de urgenţă, proprietarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
(6)Până la soluţionarea litigiului, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.
(7)La solicitarea serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, proprietarii imobilelor propuse pentru clasare din oficiu sau de urgenţă vor transmite acestora documentele necesare completării dosarului de clasare.