Art. 6. - Art. 6 - Legea 383/2013 apiculturii

M.Of. 14

În vigoare
Versiune de la: 18 Iunie 2020
Art. 6
(1)Ameliorarea albinelor din România se realizează prin programul naţional-cadru de ameliorare în baza căruia organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu» întocmesc programe proprii de ameliorare, înfiinţează şi menţin evidenţe zootehnice şi genealogice.
(2)Programul naţional de ameliorare are la bază ameliorarea rasei autohtone Apis Mellifera Carpatica, prin îmbunătăţirea performanţelor acestei populaţii în conformitate cu legislaţia naţională şi cu programul naţional-cadru de ameliorare a albinelor.
(3)Biotehnologia însămânţărilor artificiale este de competenţa institutelor de cercetare, a institutelor de învăţământ superior de profil, a apicultorilor calificaţi, recunoscuţi conform legislaţiei în vigoare, iar manipulările genetice efectuate cu caracter experimental sunt de competenţa institutelor de cercetare şi de învăţământ superior de profil şi aplicarea în practică se face sub controlul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu».
(4)Producerea pentru comercializare a mătcilor ameliorate în rasă curată poate fi realizată doar de stupine de multiplicare şi de elită, autorizate în acest scop, conform legislaţiei în vigoare.
(5)În scopul protecţiei materialului biologic apicol autohton, introducerea de material biologic apicol pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof dr. G. K. Constantinescu» şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pentru realizarea protecţiei materialului biologic apicol autohton, prin programele naţionale de sprijinire şi dezvoltare a apiculturii se vor finanţa proiectele şi măsurile în care se utilizează material genetic apicol autohton.
(6)Împerecherea controlată, naturală sau prin însămânţare artificială este obligatorie pentru înfiinţarea şi menţinerea evidenţelor zootehnice şi genealogice.
(7)În baza evidenţelor zootehnice şi genealogice, entităţile autorizate pentru ameliorare au obligaţia de a emite certificat de origine şi declaraţie de conformitate.