Capitolul iv - Procedura de lucru între Camerele Parlamentului şi Guvern - Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene

M.Of. 820

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2026
CAPITOLUL IV:Procedura de lucru între Camerele Parlamentului şi Guvern
Art. 10
(1)Oricare dintre Camerele Parlamentului poate decide începerea procedurii de examinare parlamentară a unui proiect de act al Uniunii Europene, aflat în curs de negociere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
(2)Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, transmite Guvernului o notificare în legătură cu actul care face obiectul acestei proceduri.
(3)După primirea notificării Guvernul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe sau prin ministerul de resort, pentru domeniile aflate în competenţa sa, potrivit legii, transmite celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 15 zile lucrătoare, fişa explicativă extinsă cu privire la proiectul de act legislativ, care cuprinde elementele prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 11
(1)În urma examinării parlamentare, Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă hotărâri cu privire la proiectele de acte în curs de adoptare la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
(2)Parlamentul sau una dintre cele două Camere finalizează examinarea parlamentară şi transmite Guvernului hotărârea, înainte cu cel puţin 3 zile lucrătoare de la data stabilită de Guvern pentru definitivarea mandatului care va fi susţinut în Consiliu.
(3)În situaţii speciale, temeinic motivate, Guvernul poate cere urgentarea prezentării hotărârii asupra actelor legislative, în discuţie la nivelul Consiliului, urgenţa fiind motivată de respectarea calendarului european.
(4)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) nu sunt respectate, Guvernul va decide în absenţa hotărârii Parlamentului sau a celor două Camere ale sale.
(5)În situaţia în care hotărârile Camerelor diferă, Guvernul aplică prevederile art. 3 alin. (3) şi (4).
(6)Guvernul va informa cele două Camere ale Parlamentului cu privire la modificările semnificative ale mandatelor generale sau mandatelor pentru proiectele de acte legislative care au făcut obiectul examinării, după caz, generate de procesul de negociere, în cel mai scurt termen de la elaborarea lor, precum şi amendamentele semnificative ale altor state membre sau ale instituţiilor europene.