Art. 18. - Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene
M.Of. 820
În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2026
Art. 18
(1)Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte.
(2)Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul.
(3)Propunerile adoptate în conformitate cu alin. (2) se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern.
(4)Preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul.