Art. 35. - Legea 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului

M.Of. 887

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 Mai 2007
Art. 35
(1)Oficiile electorale se organizează la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în municipiul Bucureşti.
(2)Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt magistraţi desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti cu cel mult 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului. Prevederile art. 37 alin. (6), (7), (8), (9), (10) şi (11) se aplică în mod corespunzător. Data desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris partidelor politice parlamentare, cu două zile înainte de ziua desfăşurării, de către preşedintele Tribunalului Bucureşti. La organizarea şi desfăşurarea tragerii la sorţi are dreptul să participe câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare.