Secţiunea 6 - Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, precum şi la proiecte cu finanţare din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, pe anul 2023 - Legea 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023
M.Of. 1214
În vigoare Versiune de la: 22 Decembrie 2022
SECŢIUNEA 6:Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, precum şi la proiecte cu finanţare din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, pe anul 2023
Art. 20
(1)În anul 2023, după aprobarea prin decizie a Comisiei Europene a programelor finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să introducă anexele nr. 3/xx/25 şi 3/xx/24 la bugetul acestora, respectiv programe noi în cadrul acestor anexe.
(2)Pentru punerea în aplicare a alin. (1) se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să introducă în anexa nr. 3/xx/25 creditele de angajament şi creditele bugetare aferente programelor prevăzute la alin. (1) la poziţia "Finanţarea din FEN postaderare", cu încadrarea în nivelul total al sumelor aprobate programelor prin decizie a Comisiei Europene.
(3)Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să introducă titlul din clasificaţia bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, respectiv titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", precum şi creditele de angajament reprezentând contribuţia naţională şi alte cheltuieli aferente programelor noi prevăzute la alin. (1), în bugetul propriu şi în anexele nr. 3/xx/25 şi 3/xx/24 la bugetul acestora.
(4)Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să asigure creditele bugetare în anul 2023, reprezentând contribuţia naţională şi alte cheltuieli aferente programelor noi, introduse potrivit alin. (1), la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", prin virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, cu reflectarea corespunzătoare în anexele nr. 3/xx/25 şi 3/xx/24 la bugetul acestora.
(5)Pentru punerea în aplicare a alin. (4) ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pot efectua virări de credite bugetare de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (16).
(6)Ordonatorii principali de credite comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanţelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor modificate corespunzător, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(7)Se autorizează Ministerul Finanţelor să aprobe, la propunerea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor prevăzute la alin. (3)-(5).
(8)Prevederile alin. (1)-(6) se aplică şi Ministerului Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite prin bugetul căruia se finanţează programele operaţionale regionale pe perioada de programare bugetară 2021-2027.
Art. 21
(1)Prin derogare de la art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, pe baza contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate cu autoritatea de management, respectiv avizelor de principiu emise de acestea, se autorizează ordonatorii de credite să introducă în bugetul propriu titlul din clasificaţia bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, respectiv titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
(2)Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în bugetul propriu şi în anexele nr. 3/xx/21, 3/xx/23, 3/xx/27 şi 3/xx/29, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi, pentru asigurarea cofinanţării publice şi a cheltuielilor neeligibile conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate cu autorităţile de management, respectiv avizelor de principiu emise de acestea în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, să introducă creditele de angajament şi creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2024-2026 şi anii ulteriori şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
(3)Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze în cursul întregului an virări de credite bugetare la titlul prevăzut la alin. (1) de la titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea sumelor necesare finanţării proiectelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, inclusiv de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (16).
(4)Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze în cursul întregului an virări de credite bugetare în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
(5)Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor alin. (1)-(4) se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027 în anexele nr. 3/xx/21, 3/xx/23 şi 3/xx/29, după caz.
(6)Ordonatorii principali de credite comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanţelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor modificate corespunzător, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(7)Se autorizează Ministerul Finanţelor să aprobe, la propunerea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor prevăzute la alin. (1)-(4).
(8)În scopul implementării programelor şi proiectelor de cooperare teritorială europeană se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comună de management/autoritate naţională/autoritate de gestiune a programelor privind cooperarea teritorială europeană să aprobe, prin ordin, norme specifice pentru finanţarea şi organizarea acţiunilor specifice pe teritoriul altor state.
(9)Cheltuielile stabilite prin normele prevăzute la alin. (8) se asigură de către ordonatorii principali de credite din creditele aprobate anual cu această destinaţie. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizează în conformitate cu procedurile de lucru ale autorităţilor de management/autorităţilor comune de management/autorităţilor naţionale.
(10)La solicitarea ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă subdiviziuni în cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" în vederea evidenţierii fluxurilor financiare aferente perioadei de programare 2021-2027.
(11)Se interzice ordonatorilor de credite cu rol de autoritate de management sau cu rol de beneficiar să introducă sumele aferente programelor şi proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027 la subdiviziuni aferente perioadei de programare 2007-2013.
(12)Se autorizează Ministerul Finanţelor să efectueze pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare":
a)redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare pentru perioada de programare 2021-2027;
b)redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în funcţie de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare pentru asigurarea finanţării proiectelor aflate în implementare pentru perioada de programare 2021-2027;
c)redistribuiri de credite de angajament şi de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat beneficiari şi cei cu rol de autoritate de management/certificare pentru asigurarea finanţării corespunzătoare a proiectelor/programelor implementate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru asigurarea finanţării unor proiecte noi introduse în buget pentru perioada de programare 2021-2027.
(13)Virările şi/sau redistribuirile de credite bugetare efectuate potrivit prezentului articol se pot efectua şi de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, cu excepţia sumelor alocate din aceste fonduri.
(14)Sumele prevăzute pe total la alineatul "Finanţare externă nerambursabilă" din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" nu pot fi diminuate.
Art. 22
(1)În anul 2023, pentru implementarea proiectelor/investiţiilor/reformelor finanţate din Mecanismul de redresare şi rezilienţă, prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează ordonatorii de credite să introducă în bugetul propriu titlurile 60 "Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR" şi 61 "Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR".
(2)Se autorizează ordonatorii de credite cu rol de beneficiar să introducă în buget creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare încheiate cu coordonatorii de reformă şi/sau investiţii/agenţiile de implementare/responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale.
(3)Se autorizează coordonatorii de reforme şi/sau investiţii să fundamenteze şi să introducă în buget şi în anexele nr. 3/xx/24 şi 3/xx/25 creditele de angajament necesare implementării reformelor/investiţiilor reprezentând T.V.A. şi finanţare publică naţională inclusiv creditele de angajament pentru încheierea contractelor potrivit art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare, în baza certificării de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a faptului că sumele introduse sunt destinate finanţării cheltuielilor necesare implementării unor reforme şi/sau investiţii, inclusiv investiţii specifice locale, pentru care nu sunt prevăzute alocări în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, cu scopul atingerii jaloanelor şi ţintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare şi Rezilienţă al României.
(4)Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze în cursul întregului an virări de credite bugetare şi de credite de angajament la titlurile prevăzute la alin. (1) de la titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea sumelor necesare finanţării proiectelor/investiţiilor/reformelor aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă, inclusiv de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" pentru finanţarea proiectelor aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (14) şi de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (16).
(5)Se autorizează Ministerul Finanţelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 60 "Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR":
a)redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme şi/sau investiţii;
b)redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiar, în funcţie de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor finanţate din Mecanismul de redresare şi rezilienţă pentru asigurarea finanţării proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor aflate în implementare;
c)redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiari şi cei cu rol de autoritate de coordonator de reforme şi/sau investiţii pentru asigurarea finanţării corespunzătoare a proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor finanţate din Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru asigurarea finanţării unor proiecte noi introduse în buget potrivit alin. (8).
d)redistribuiri de credite bugetare între coordonatorul naţional pentru Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României şi administratorul tehnic al sistemului informatic.
(6)Se autorizează Ministerul Finanţelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 61 "Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR":
a)redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme şi/sau investiţii;
b)redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiar, în funcţie de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor finanţate din Mecanismul de redresare şi rezilienţă pentru asigurarea finanţării proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor aflate în implementare;
c)redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiari şi cei cu rol de autoritate de coordonator de reforme şi/sau investiţii pentru asigurarea finanţării corespunzătoare a proiectelor, investiţiilor şi/sau reformelor finanţate din Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru asigurarea finanţării unor proiecte noi introduse în buget potrivit alin. (8).
(7)Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (4) se pot efectua şi de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, cu excepţia sumelor alocate din aceste fonduri.
(8)Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului articol se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă pe tot parcursul anului proiecte/investiţii/reforme noi aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă în anexele nr. 3/xx/24, 3/xx/25, 3/xx/27 şi 3/xx/29, după caz.
(9)Ordonatorii principali de credite comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanţelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(10)Se autorizează Ministerul Finanţelor să aprobe, la propunerea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prezentului articol.
(11)Sumele prevăzute pe total la articolul/alineatul bugetar "Fonduri europene nerambursabile" din cadrul titlului 60 "Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR" nu pot fi diminuate.
(12)Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite, potrivit prevederilor alin. (1) şi (3), sunt destinate exclusiv proiectelor finanţate din fonduri europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor de altă natură şi nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
(13)Prevederile prezentului articol se aplică şi beneficiarilor instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, cu introducerea corespunzătoare a modificărilor, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.