Art. 41. - Legea 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023

M.Of. 1214

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2022
Art. 41
Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea implementării Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii, cu modificările şi completările ulterioare, în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din totalul sumelor prevăzute în anexa nr. 3/24/29 "Fişa obiectivului/proiectului categoriei de investiţii" la poziţia C "Alte cheltuieli de investiţii", fişa cod obiectiv 3 "Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, şi alte studii", la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.03 "Programe din Fondul de Coeziune (FC) ", se alocă pentru anul 2023 credite de angajament în sumă de 1.000 mii lei şi credite bugetare în sumă de 17.850 mii lei, pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice aferente tronsonului Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.