Art. 3. - Legea 363/2022 privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaţionalizării la nivel naţional a sistemului centralizat pentru determinarea statelor membre care deţin informaţii privind condamnările resortisanţilor ţărilor terţe şi ale apatrizilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar

M.Of. 1244

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2022
Art. 3
(1)În sensul art. 3 pct. 5 din Regulamentul ECRIS-TCN, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, este autoritatea centrală desemnată în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea şi conţinutul schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În aplicarea art. 12 alin. (1) lit. d) şi art. 19 alin. (3) lit. g) din Regulamentul ECRIS-TCN, Inspectoratul General al Poliţiei Române stabileşte şi actualizează periodic lista personalului propriu autorizat să introducă, să modifice, să şteargă sau să consulte date din sistemul central ECRIS-TCN, precum şi profilul fiecărui utilizator.