Art. 40. - Legea 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale
M.Of. 1095
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2023
Art. 40
Constituie abateri disciplinare:
a)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii;
b)atitudinile nedemne în timpul serviciului;
c)desfăşurarea de activităţi cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în public sau în timpul serviciului;
d)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
e)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
f)nerespectarea secretului deliberării şi al voturilor sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;
g)absenţele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea Curţii;
h)imixtiunea în competenţele judecătorilor Curţii Constituţionale;
i)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de către preşedintele ori de către Plenul Curţii Constituţionale sau a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
j)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
k)neredactarea sau nesemnarea actelor Curţii Constituţionale în termenele prevăzute de lege;
l)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.