Art. 37. - Eliberarea din funcţie a magistratului-asistent se dispune, prin ordin, de preşedintele Curţii Constituţionale şi se comunică magistratului-asistent în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii şi în următoarele cazuri: - Legea 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale

M.Of. 1095

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2023
Art. 37
(1)Magistratul-asistent poate demisiona din funcţie, cu obligaţia notificării în scris a preşedintelui Curţii Constituţionale. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte la 30 de zile calendaristice de la data înregistrării.
(2)Magistratul-asistent care intenţionează să solicite eliberarea din funcţie prin pensionare are obligaţia de a-i notifica în scris în acest sens preşedintelui Curţii Constituţionale, cu cel puţin 90 de zile înainte de data depunerii cererii de pensionare la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3). Magistratul-asistent este obligat să depună toate diligenţele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcţie prin pensionare.
(3)Eliberarea din funcţie a magistratului-asistent se dispune, prin ordin, de preşedintele Curţii Constituţionale şi se comunică magistratului-asistent în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii şi în următoarele cazuri:
a)ca sancţiune disciplinară;
b)în cazul necorespunderii profesionale prevăzut la art. 16 alin. (6);
c)în cazul condamnării definitive a magistratului-asistent;
d)pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a) şi f);
e)dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar magistratul-asistent nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, dacă legea nu prevede un alt termen;
f)dacă în urma verificării veridicităţii datelor din declaraţiile prevăzute la art. 24, de către instituţiile abilitate potrivit legii, din oficiu sau la cererea Plenului Curţii Constituţionale sau a preşedintelui Curţii Constituţionale ori a magistratului-asistent vizat, se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, sau dacă a fost ori este lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al unui serviciu de informaţii.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi numiţi în funcţii de conducere.