Art. 85. - Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: - Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii

M.Of. 1089

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 85
(1)Numărul total de puncte realizat de asigurat se obţine din însumarea punctajelor anuale ale acestuia şi a numărului de puncte de stabilitate.
(2)Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.
(3)Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:
a)0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b)0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c)un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
(4)Stagiile de cotizare contributive prevăzute la alin. (3) sunt cele realizate în sistemul public de pensii.
(5)Numărul de puncte de stabilitate prevăzut la alin. (3) se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an.
(6)Prevederile alin. (3)-(5) nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
(7)Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv.
(8)În situaţia asiguraţilor care, în aceeaşi perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal pentru care s-a datorat contribuţia de asigurări sociale, dovedesc şi venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere veniturile lunare asigurate cumulate.
(9)În cazul persoanelor care au încheiat contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (3), punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care s-a încheiat contractul de asigurare socială.
(10)Punctajul lunar calculat în condiţiile alin. (9) se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale.
(11)La calcularea punctajelor anuale, a punctajelor lunare şi a numărului total de puncte realizat se utilizează 5 zecimale.
(12)În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului Fiscal, sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.