Art. 117. - Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 1089
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 117
(1)CNPP este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează sistemul public de pensii.
(2)CNPP se află sub autoritatea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(3)Sediul CNPP este în municipiul Bucureşti.
(4)Casele teritoriale de pensii sunt instituţii publice cu personalitate juridică ce prestează servicii publice.
(5)CNPP are în subordine INEMRCM, care este instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică.
(6)Casele teritoriale de pensii transferă către INEMRCM, în cursul aceluiaşi an bugetar, creditele de angajament şi creditele bugetare neutilizate în anul 2024 aferente activităţii cabinetelor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă.
(7)CNPP este acţionar unic la Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "TBRCM" - S.A., denumită în continuare S.C. TBRCM - S.A.
(8)Modul de organizare şi funcţionare a S.C. TBRCM - S.A. se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea preşedintelui CNPP.