Capitolul 3 - Despre asociati. Drepturile si obligatiile lor - Legea 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura
M.Of. 97
În vigoare Versiune de la: 14 Octombrie 2019
CAPITOLUL 3:Despre asociati. Drepturile si obligatiile lor
Art. 25
Calitatea de asociat al unei societati agricole se dobindeste prin subscrierea actului de constituire sau, dupa constituire, prin semnarea unei declaratii.
In declaratie trebuie inscrise datele prin care se identifica persoana care o face, firma societatii, suprafata de teren agricol adusa in folosinta, animalele, utilajele, precum si alte bunuri, inclusiv creantele, cu care titularii intra in societate, numarul si valoarea partilor sociale ce urmeaza a fi subscrise, suma pe care o varsa in contul partilor subscrise si data declaratiei.
Art. 26
O data cu declaratia, semnatarul trebuie sa faca, la casieria societatii, varsamintul prevazut in statut.
Art. 27
Cererea de inscriere, concretizata in declaratia scrisa, se rezolva de catre fondatori sau, dupa caz, de catre consiliul de administratie. In caz de respingere sau nerezolvare in termen de 20 de zile, cel ce se socoteste nedreptatit poate sa se adreseze adunarii generale, care este obligata sa rezolve cazul la prima sa sedinta. Hotarirea adunarii generale este definitiva.
Cererea nu poate fi respinsa decit pentru motive stabilite prin statut.
Art. 28
Asociatul admis raspunde pentru obligatiile asumate de societate, inainte de intrarea lui, potrivit prevederilor art. 7 din prezenta lege, proportional cu folosul realizat.
Art. 29
Partile sociale ale asociatului nu pot fi cedate, gajate sau urmarite, atita vreme cit are calitatea de asociat.
Art. 30
Calitatea de asociat inceteaza prin retragere, excludere, instrainare sub orice forma legala a terenului adus in folosinta sau prin deces.
Retragerea din societate se face la cerere. In urma retragerii, proprietarul redobindeste dreptul de folosinta asupra terenului la sfirsitul anului agricol. Partile sociale se restitue in conditiile prevazute de art. 34.
Art. 31
Un asociat nu poate fi exclus din societate decit pentru motive stabilite de statut si in conditiile prevazute de acesta. Excluderea se hotaraste de adunarea generala, la propunerea consiliului de administratie.
Iesirea asociatului din societate prin excludere se socoteste a fi ultima zi a anului financiar, iar cel exclus pierde dreptul de la data excluderii de a mai lua parte la adunarile generale sau de a avea vreo functie in societatea agricola ori de a se bucura de drepturile ce-i sint conferite prin statut.
Art. 32
Calitatea de asociat inceteaza prin instrainarea terenului, in conditiile art. 30, la data cind aceasta a fost notificata adunarii generale.
Dispozitiile privitoare la interdictiile de instrainare, la circulatia juridica a terenurilor, inclusiv cele referitoare la exercitarea dreptului de preemtiune, din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sint si ramin aplicabile.
Art. 33
Calitatea de asociat inceteaza pe data decesului acestuia, drepturile mostenitorilor stabilindu-se potrivit legii, pe baza bilantului incheiat la sfirsitul anului financiar.
Art. 34
Societatea este obligata sa restitue partile sociale ale asociatilor iesiti in orice mod, la care se va adauga sau scadea partea cuvenita din profitul sau pierderea societatii, potrivit bilantului aprobat de adunarea generala pentru finele anului in care a incetat calitatea de asociat.
Dispozitiile art. 30 alin. 2 ramin aplicabile.
Art. 35
Societatea este in drept sa retina din partea ce se cuvine fostului asociat sumele datorate de acesta, oricare ar fi scadentele datoriilor.
Dreptul de retinere prevazut in alineatul precedent constitue un privilegiu al societatii si el confera acesteia un drept de preferinta fata de orice creditor, urmaritor sau cesionar, indiferent de data creantei acestora.