Art. 41. - Art. 4 1 - Legea 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura

M.Of. 97

În vigoare
Versiune de la: 14 Octombrie 2019
Art. 41
(1)Societăţile agricole se pot reorganiza prin transformare, în condiţiile prezentei legi, în una dintre formele societare prevăzute şi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Pentru o perioadă de 5 ani de la constituirea noii societăţi, părţile sociale sau acţiunile circulă cu respectarea dreptului de preferinţă al asociaţilor, în condiţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Cererea având ca obiect transformarea societăţii agricole în societate, înmatricularea în registrul comerţului şi radierea din registrul societăţilor agricole, însoţită de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se depune la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul societatea agricolă.

(4)Cererea prevăzută la alin. (3) se soluţionează prin încheiere.
(5)În termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a încheierii, înscrisurile prevăzute la alin. (3) şi (4) se comunică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia şi-a stabilit sediul social societatea constituită prin transformare, în vederea înmatriculării în registrul comerţului.