Art. 431. - Art. 43 1 - Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul

M.Of. 373

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2025
Arată norme de aplicare
Art. 431
(1)În vederea asigurării dezvoltării coerente şi durabile, corelării priorităţilor de dezvoltare şi eficientizării investiţiilor publice, valorificării resurselor naturale şi culturale, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul zonelor metropolitane definite conform legii elaborează strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană ca documentaţie de planificare teritorială integrată pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale.

(2)Strategia prevăzută la alin. (1) se elaborează în cadrul unui parteneriat format din reprezentanţi ai consiliului judeţean şi ai autorităţilor administraţiilor publice locale din oraşul-centru polarizator, împreună cu toate comunele învecinate, şi, după caz, din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(3)Strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană se finanţează de către partenerii asociaţi şi/sau de consiliul judeţean şi se aprobă de către consiliul judeţean, cu avizul parteneriatului periurban.
(4)Pentru localităţile de rang 1 şi 2, strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană a teritoriului şi planurile de mobilitate urbană zonal periurban/metropolitan se iniţiază de către consiliul judeţean sau de către oraşul-centru polarizator.

(5)În cazul municipiului Bucureşti, iniţierea strategiei de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană se poate face de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu administraţiile publice locale implicate, şi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în condiţiile legii.