Art. 63. - Mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor încetează în următoarele situaţii: - Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
M.Of. 196
Ieşit din vigoare Versiune de la: 24 Martie 2014
Art. 63
(1)Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală, care asigură aplicarea unitară, în intervalul dintre două perioade electorale, a dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter naţional sau local. Autoritatea Electorală Permanentă urmăreşte şi sprijină dotarea secţiilor de votare cu logistica necesară, precum şi realizarea operaţiunilor specifice în intervalul dintre două perioade electorale.
(2)În înţelesul prezentului titlu, perioada electorală este intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi se încheie odată cu comunicarea oficială a rezultatului scrutinului. Perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfăşurarea efectivă a votării, numărarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)Autoritatea Electorală Permanentă este condusă de un preşedinte, cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreşedinţi cu rang de secretar de stat.
(4)Preşedintele este numit prin hotărâre adoptată în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ. Este numit preşedinte candidatul care întruneşte majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor.
(5)Preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi cu rang de secretar de stat, unul numit de Preşedintele României, iar celălalt de primul-ministru.
(6)Preşedintele şi vicepreşedinţii nu pot fi membri ai unui partid politic.
(7)Mandatul preşedintelui şi mandatele vicepreşedinţilor Autorităţii Electorale Permanente sunt de câte 8 ani şi pot fi reînnoite o singură dată.
(8)Mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor încetează în următoarele situaţii:
a)expirarea mandatului;
b)demisie;
c)revocare;
d)deces.
(9)Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie, pentru motive temeinice, de către autorităţile care i-au numit.
(10)Autoritatea Electorală Permanentă, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, îşi aprobă proiectul de buget propriu, înaintea dezbaterii bugetului de stat, şi îl înaintează Guvernului în vederea includerii lui în bugetul de stat. Includerea cheltuielilor de capital în bugetul propriu se face cu consultarea Guvernului.
(11)Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente este ordonator principal de credite. În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, preşedintele emite ordine.
(12)Autoritatea Electorală Permanentă are un secretar general numit de primul-ministru pe bază de concurs, în condiţiile legii.
(13)În lipsa preşedintelui, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de unul dintre vicepreşedinţi stabilit prin ordin.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9)
- Sentinta nr. 2847/2014 din 24-oct-2014, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Incheiere nr. 1271/2014 din 16-apr-2014, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 85/2014 din 13-mar-2014, Tribunalul Valcea, anulare act (Civil)